Tag: cs ocna mures

Liga 4 Alba – Sezonul 2017-2018

Sezonul 2017-2018 din Liga 4 Alba s-a terminat cu un titlu obținut de CS Ocna Mureș, care a reușit să își asigure titlul cu trei etape înainte de finalul sezonului, în urma victoriei de acasă contra celor de la CIL Blaj. Au reușit însă să obtina titlul de campioană din Liga 4 Alba și de reprezentantă a județului la barajul de promovare pentru Liga 3 în urmă cu două etape, când au reușit să câștige în deplasarea de la Petrești, ducând diferența dintre echipe la 7 puncte, cu 3 etape înainte de final. Chiar daca in urmatoarele două etape s-au chinuit puțin, au reușit până la urmă să câștige clar în ultima etapă și să meargă la barajul de promovare în Liga 1.

Sportul Petrești e pe locul doi și probabil va termina sezonul pe această poziție, Transalpina Șugag, Viitorul Sântimbru si Euro Șpring se luptă pentru poziția cu numarul trei. Euro Șpring a fost interesantă în acest sezon, reușind să nu facă nici măcar un rezultat de egalitate de-a lungul întregului sezon.

În cealalta parte a clasamentului, Rapid CFR Teiuș si Arieșul Apuseni Baia de Arieș s-au retras la finalul turului, deci vor retrograda automat in Liga 5 (asta dacă își vor mai continua activitatea). Cum regulamentul de promovare / retrogradare e extrem de ciudat, locurile 13 si 14 trebuie să aștepte până la finalizarea tuturor rezultatelor din Liga 3.

La cum arată situația în acest moment însă, nu va retrograda nici o formație din județul Alba în Liga 4, deci probabil doar locurile 15 si 16 vor merge în Liga 5. Adica fix echipele care s-au retras la finalul turului.

Dacă cei de la CS Ocna Mures promovează, pe langă primele doua echipe din cele două serii probabil va mai trebui aleasă încă o echipă, iar regulamentul nu e foarte clar legat de asta. Se poate ca cei de la Rapid CFR Teiuș, cei care se află în acest moment pe locul 15, să fie din nou invitati in Liga 4 Alba, dar s-ar putea face și un meci de baraj între locurile 3 din cele două serii ale Ligii 5 Alba.

În Seria 1 din Liga 5 Alba, au șanse reale de promovare Performanța Ighiu II (55 puncte), Navobi Alba Iulia (53 puncte), FC Micesti (52 puncte) si Industria Galda II (50 puncte). Rămâne de văzut care va fi configurația finală.

În Seria 2 din Liga 5 Alba, situația e ceva mai clară, cu Nicolae Linca Cergău si Dacia Mihalț în frunte cu 52 de puncte, urmate de Viitorul Vama Seacă cu 48 de puncte si AS Tineretul Șona cu 46 de puncte, cu șanse reale de promovare. Până atunci, iată clasamentul Liga 4 Alba pentru sezonul 2017-2018

Liga 4 Alba - Sezonul 2017-2018

PosClubPWDLFAGDPts
1CS Ocna Mureș30216382334969
2Sportul Petresti30214581206167
3AFC Transalpina Șugag30193885404560
4Viitorul Sântimbru30176757312657
5Euro Șpring301811155381755
6Viitorul Spicul Daia Română301641061402152
7CS Zlatna301641067561152
8CIL Blaj30147952391349
9Olimpia Aiud30143135751645
10Fortuna Lunca Mureșului30136115249345
11AFC Metalu 2016 Aiud30117124867-1940
12Energia Săsciori3097144965-1634
13Vointa Stremt3073205075-2524
14Cuprirom Abrud3056194398-5521
15Rapid CFR Teiuș3023252382-599
16CS Arieșul Apuseni Baia de Aries3002281694-782

 

 

{2017-2018} Liga 4 Alba – Etapa 8

Liga 4 Alba – Rezultatele inregistrate in cea de-a opta etapa a sezonului 2017-2018 din prima liga judeteana din Alba.

Energia Sasciori – CS Zlatna 0-3

CS Ocna Mures – Vointa Stremt 3-1

Rapid CFR Teius – Ariesul Apuseni Baia de Aries 5-1

CIL Blaj – Sportul Petresti

Metalul Aiud – Olimpia Aiud 1-0

Transalpina Sugag – Viitorul Santimbru 2-1

Viitorul Spicul Daia Romana – Cuprirom Abrud 7-1

Euro Spring – Fortuna Lunca Muresului 1-5

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 15

Rezultatele inregistrate in runda cu numarul cincisprezece a sezonului 2015-2016 din Liga 4 Alba

Olimpia Aiud – ASC Pianu 2013 2-1

Euro Spring – Gaz Metan Valea Lunga 5-2

CS Ocna Mures – Inter Ciugud 3-0

Cuprirom Abrud – Dalia Sport Daia Romana 0-1

Rapid CFR Teius – Muresul Vintu de Jos 1-5

CIL Blaj – ACS Surianu Sebes 1-1

Viitorul Spicul – Unirea 1924 Alba Iulia 4-0

Viitorul Santimbru – Energia Sasciori 4-0

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 14

Rezultatele inregistrate in runda cu numarul 14 a sezonului 2015-2016 din Liga 4 Alba

Muresul Vintu de Jos – Olimpia Aiud 2-1

Unirea Alba Iulia – Cuprirom Abrud 2-0

Gaz Metan Valea Lunga – Viitorul Spicul 0-2

ACS Surianu Sebes – Viitorul Santimbru 1-1

Energia Sasciori – CS Ocna Mures 1-2

Inter Ciugud – Rapid CFR Teius 3-4

ASC Pianu 2013 – Euro Spring 8-1

Dalia Sport Daia Romana – CIL Blaj 1-3

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 13

Rezultatele inregistrate in etapa cu numarul treisprezece a sezonului 2015-2016 din Liga 4 Alba

Olimpia Aiud – Inter Ciugud 1-0

Euro Spring – Muresul Vintu de Jos 2-1

CS Ocna Mures – ACS Surianu Sebes 1-0

Cuprirom Abrud – CIL Blaj 3-1

Rapid CFR Teius – Energia Sasciori 3-1

Viitorul Santimbru – Dalia Sport Daia Romana 2-1

Viitorul Spicul – ASC Pianu 0-3

Unirea 1924 Alba Iulia – Gaz Metan Valea Lunga 2-0

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 12

Rezultatele inregistrate in etapa cu numarul doisprezece a sezonului 2015-2016 din Liga 4 Alba

Muresul Vintu de Jos – Viitorul Spicul 2-0

ASC Pianu 2013 – Unirea Alba Iulia 4-2

Energia Sasciori – Olimpia Aiud 1-2

Gaz Metan Valea Lunga – Cuprirom Abrud 1-0

CIL Blaj – Viitorul Santimbru 1-0

Dalia Sport Daia Romana – CS Ocna Mures 4-2

ACS Surianu Sebes – Rapid CFR Teius 4-1

Inter Ciugud – Euro Spring 1-0

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 11

Rezultatele inregistrate in etapa cu numarul unsprezece a sezonului 2015-2016 din Liga 4 Alba

Unirea 1924 Alba Iulia – Muresul Vintu de Jos 2-0

Cuprirom Abrud – Viitorul Santimbru 0-6

Euro Spring – Energia Sasciori 2-0

CS Ocna Mures – CIL Blaj 3-1

Olimpia Aiud – ACS Surianu Sebes 0-1

Rapid CFR Teius – Dalia Sport Daia Romana 1-0

Gaz Metan Valea Lunga – ASC Pianu 2013 1-2

Viitorul Spicul – Inter Ciugud 2-2

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 10

Rezultatele inregistrate in cea de-a zecea etapa a sezonului 2015-2016 in Liga 4 Alba

ASC Pianu 2013 – Cuprirom Abrud 3-2

Muresul Vintu de Jos – Gaz Metan Valea Lunga 7-0

CIL Blaj – Rapid CFR Teius 1-3

Inter Ciugud – Unirea 1924 Alba Iulia 0-1

Dalia Sport Daia Romana – Olimpia Aiud 4-1

ACS Surianu Sebes – Euro Spring 2-0

Energia Sasciori – Viitorul Spicul 0-0

Viitorul Santimbru – CS Ocna Mures 2-1

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 9

Rezultatele inregistrate in cea de-a noua etapa a sezonului 2015-2016 in Liga 4 Alba

Euro Spring – Dalia Sport Daia Romana 1-1

Olimpia Aiud – CIL Blaj 0-5

Cupirom Abrud – CS Ocna Mures 3-3

Rapid CFR Teius – Viitorul Santimbru 0-5

Gaz Metan Valea Lunga – Inter Ciugud 0-1

ASC Pianu 2013 – Muresul Vintu de Jos 1-1

Viitorul Spicul – ACS Surianu Sebes 3-1

Unirea Alba Iulia – Energia Sasciori 5-0

 

(2015-2016} Liga 4 Alba – Rezultate Etapa 8

Rezultatele inregistrate in cea de-a opta etapa a sezonului 2015-2016 in Liga 4 Alba

CS Ocna Mures – Rapid CFR Teius 0-2

Cuprirom Abrud – Muresul Vintu de Jos 1-7

CIL Blaj – Euro Spring 2-5

Energia Sasciori – Gaz Metan Valea Lunga 0-5

Viitorul Santimbru – Olimpia Aiud 5-0

Dalia Sport Daia Romana – Viitorul Spicul 0-0

ACS Surianu Sebes – Unirea 1924 Alba Iulia 4-0

Inter Ciugud – ASC Pianu 2013 1-4